Prima experienta de concurs de pescuit la rapitori – Liviu Fratila

In weekendul ce tocmai a trecut a avut loc o competitie foarte asteptata in lumea pescarilor la rapitori, si anume: Etapa nr. 4 Valea Argovei LRS – organizata cu succes de clubul Aquamania. Printre cei inscrisi in competitie a fost prezent si bunul nostru prieten Liviu Fratila, un pescar cu state vechi in pescuitul rapitorilor, insa care pana acum nu a participat la vreo competitie ca aceasta. Fiind concurs de echipe, a participat impreuna cu Anton Gheorghe, de asemenea debutant in competitiile LRS.

Liviu fiind un fin observator “de pe bara” al acestor competitii, normal ca imediat dupa concurs ne-am gandit ca ar fi interesant sa ne dezvaluiasca, noua si altor pasionati de pescuit, cateva dintre sentimentele si experientele pe care le-a trait din postura de pescar de competitie.

Asa ca i-am pus cateva intrebari, vedeti mai jos raspunsurile.

“Cum v-ati pregatit pentru acest prim pas in lumea pescuitului de competitie?

Pai cum ne’am pregatit? Responsabil, ca orice pescar care vrea sa nu o comita rusinos. Am pescuit toata noaptea biban pe Dambovita, de antrenament. Odata ajunsi in concurs, speram  sa prindem pestii pe care i’am visat in noptile premergatoare concursului. Animale cat barca, lupte grele, drilluri de zeci de minute care sa justifice noptile pierdute anapoda pe malul apei. A funtionat cat de cat. Am fost la 23 de locuri de podium. Am fost aproape.

Strategie v-ati facut?

Absolut, calculul a fost simplu. Gasim locul, il golim de peste, prindem 2-3 sute, castigam practic concursul pana la pranz in prima mansa, apoi stam cu baietii la bere. Ne uitam prin binoclu la ceilalti combatanti. Asta la nivel de asteptari. Realitatea a fost un pic altfel. Bine, muuuult altfel. Dureroasa. Inca ne dor genunchii, spinarea, pe colegul meu si capul. Lui i’a poposit un jig in crestet. Noroc ca pescuiam la finete, altfel…

Sentimentul primelor 10 minute din prima mansa?

Primele  10 minute din prima mansa au  fost cele mai intense. Au semanat  izbitor de bine cu urmatoarele 200. Ne’am  rugat bunului Dumnezeu  sa nu ne rastoarne astia care treceau ca vantu’ pe langa noi. Apoi  ne’am rugat pentru sanatatea lor si’a familiilor lor pentru astia care ne’au obligat sa purtam veste de salvare, am multumit vantului ca nu bate, pestelui ca nu trage si motorului ca merge.  Cam prin zona aia ne’au gravitat gandurile in perioada aia. Bine, aveam asteptari, adevarat. Am zis ca riscam, totul de dragul pestelui… am avut noroc de data asta.

Sentimentul din ultimele 10 minute ale mansei a doua?

Deja se stabilizasera toate detaliile. Banuiam ca nu se vor schimba multe pentru noi. La clasament ma refer. Eram relaxati, ne pupam vestele de salvare, vaslele, motorul, intre noi… Totul se terminase cu bine. Spre deosebire de prima zi, am scapat si fara avertisment pentru intarziere. Ironia sortii ar fi fost sa’l luam pentru viteza.

Sfaturi pt cei care ar vrea sa incerce asa ceva?

Nu stiu daca sunt cel mai in masura sa dea cuiva sfaturi. Eu mi’am urmat o dorinta, aceea de’a pescui intr’o astfel de competitie. Chiar ultimul sa fi iesit, pentru mine era oricum un castig. A fost o experienta tare placuta, mai ales ca a fost bere la discretie.

Daca totusi cineva m’ar intreba la ce’ar trebui sa se astepte, l’as sfatui sa se pregateasca. Sa se inarmeze cu rabdare si mai ales sa treaca peste cutume gen “ nu merg acolo, ma fac de ras”, “nu am cu ce” sau “nu ma duc acolo ca rad aia mari de mine”. Nimeni nu a ras de mine, nu in fata. Nu am experimentat atitudini arogante sau sfidatoare din partea celorlalti colegi. As spune ca din contra, au fost foarte fair cu noi.

Sfatul meu e sa mearga, sa pescuiasca cum stiu ei mai bine. Sa se relaxeze. ”

Ii multumim si asteptam detalii de la urmatoarele competitii, cu siguranta nu se va opri aici. 🙂

GG Liviu!