Departe de a mă considera vre-un artist, cu atât mai mult cu talente literare, la indicația prietenului meu Cătălin Lungu, am să povestesc cum am început cioplitul în lemn.
Ideea a încolțit acum câțiva ani, din dorința de a-mi împodobi casa de la țară, pe care tocmai o construiam, astfel încât să-mi aducă aminte de copilărie, de bunicii mei, de oamenii frumoși și curați la suflet cum erau odată în satele românești. Această idee, dar și nevoia de a face ceva când ajung seara acasă, să-mi revin după o zi de muncă. Sigur, unii se duc la gim, alții la bere, mall sau se uită la film. Eu prefer să cioplesc și să-mi relaxez mintea.
Iar acum când toți suntem blocați în casă, sincer, decât să joc fotbal cu hârtia igienică, parcă mai degrabă cioplesc.
Se poate ca ce fac eu să mi se tragă din familie. Se spune că parte din calitățile, dar și defectele nașului de botez, se transmit celui care împărtășește sfânta taină. Că este sau nu adevărat, nu știu să răspund. Nașul meu, fost meșter popular, destul de cunoscut la vremea respectivă, mai ales în nord, în Bucovina. Din păcate, a plecat dintre noi când eu eram copil, doar cu fotbalul din curtea școlii în cap, fără să fiu interesat câtuși de puțin de acest meșteșug. Nu l-am urmărit niciodată lucrând sau măcar să fi văzut masa sa de lucru. Tot ce mi-a rămas de la el sunt câteva din lucrările realizate, pe care le-am moștenit de la părinții mei. Cioplite în lemn sau realizate din coajă de mesteacăn, vi le arăt și vouă, pentru că sunt deosebite și nu vreau să mă bucur doar eu de ele.
Dar să revin. Prima încercare timidă, de a-mi arăta priceperea este o icoană cioplită, dintr-o scăndură de brad, pe care am păstrat-o pe peretele din sufragerie. Asta s-a întâmplat acum vreo 15-20 de ani. Nu știam ce lemn îmi trebuiește, nu știam cu ce trebuie să cioplesc, nu știam nimic. Urma să aflu singur, după ce fibra lemnului mi-a demonstrat că nu este totul atât de ușor precum credeam. Iar bisturiul pe care îl făcusem rost, nu era chiar unealta cea mai potrivită, mai ales când trebuia să intru pe adâncime în material. Dar până la urmă a ieșit (să zicem). Și acesta a fost momentul în care au început căutările. Și a durat ceva vreme, din lipsa timpului, din lipsa informațiilor, din lipsa de idei. Dar important a fost că am făcut primul pas.
De la bisturiu am trecut la setul de cutere, mai apoi la setul de mini-dălți pentru lemn, toate se găsesc în magazinele de bricolaj. Mai târziu am cumpărat cuțite speciale pentru cioplit. Iar pentru lemn, de la brad, am trecut repede la lemn de tei și plop, fiind de esență moale, iar fibra lemnului relativ scurtă poate fi controlată mai ușor.
Modele am tot căutat pe internet și am găsit o mulțime. Pe Facebook sunt o serie de profile sau pagini ale unor artiști populari care cioplesc în lemn, ce merită tot respectul și atenția asupra lucrărilor realizate de ei.
Și am făcut prima lingură – lemn de tei, care o păstrez și acum, ca valoare sentimentală.
De aici cred că mai bine las imaginile să vorbească.
Sigur mai am multe de învățat și exersat, mai ales la finisaje.
Aș mai avea o precizare. Un moment foarte important a fost întâlnirea cu familia Mateescu – Elena și Gheorghe, el meșter popular din Curtea de Argeș. Oameni deschiși, prietenoși , care m-au primit la ei acasă și unde am găsit foarte multe răspunsuri la enigmele legate de cioplitul în lemn. Am ajuns să colaborez cu ei și îi ajut ori de câte ori au nevoie de mine, în preajma târgurilor tradiționale organizate de Sfinetele Sărbători. Îi găsiți și pe pagina lor https://www.facebook.com/mesterulgheorghe.mateescu .
Așa că, pentru cine vrea să-și consume timpul liber, mai ales în aceste vremuri cu restricții și au această înclinație, recomand cioplitul în lemn.
Autor: Radu Boloca.
