DJI lanseaza Mavic Pro, o drona pliabila similara cu GoPro Karma

Ar putea fi cea mai mică dronă creată de DJI vreodată, dar DJI Mavic Pro este semnificativ mai compactă, doar atunci când este pliată pentru transport, într-o manieră similară cu GoPro Karma.

În urmă cu aproximativ o săptămână, GoPro a anunțat intrarea în domeniul producție de drone. Rezultatul eforturilor lor poartă numele de GoPro Karma și este o dronă accesibilă ale căror brațe se pot plia cu ușurință pentru a putea fi strecurată într-un ghiozdan.

Respectiva dronă nu are o cameră integrată, dar este compatibilă cu noile GoPro Hero5, GoPro Hero5 Session și, nu în ultimul rând, GoPro Hero4 Black și Silver.

Alternativa la Karma vine de la DJI, poartă numele de DJI Mavic Pro și, pe lângă brațele pliabile care îi permit să devină foarte compactă, incorporează și o cameră performantă.

Din multe puncte de vedere, este cea mai versatilă dronă produsă vreodată de DJI. În plus, este și mai ușoară decât Karma, la doar 750 de grame, în loc de un kilogram.

În privința performanțelor, aceasta este foarte similară cu un DJI Phantom, putând fi capabil să atingă viteze de până la 65 km/h cu modul Sport activat.

Opțional, puteți investi câțiva bani într-un controller pliabil ce funcționează până la o distanță de 7 kilometri și asigură streaming de conținut Full HD 1080p de la dronă la un smartphone conectat. Astfel, în doar câțiva pași simpli, puteți să faceți broadcasting live prin intermediul Facebook Live, YouTube sau Periscope folosind aplicația de mobil DJI.

În altă ordine de idei, în locul unui controller dedicat, puteți oricând să vă folosiți smartphone-ul pentru a controla drona.

În privința autonomie, bateria din DJI Mavic Pro ar trebui să fie suficientă pentru 27 de minute de zbor. Partea de captură constă într-o cameră de 12 megapixeli ce poate filma 4K la 30 de cadre pe secundă sau 1080p la 96 de cadre pe secundă. Poate, de asemenea, să imortalizeze fotografii statice. Prin sistemul Active Track, drona vă poate urmări într-o sesiune de mers de bicicletă sau jogging.

DJI Mavic Pro este disponibilă pentru pre-comenzi aici, dar livrările vor începe la jumătatea lunii octombrie.

Sursa: playtech.ro

Adauga un comentariu