In 1999, lucram pentru o companie de import, vanzari si distributie din Bucuresti, ce a hotarat la un moment dat sa ma trimita la specializare in Cehia, la renumita fabrica de bere, Budweiser. Specializarea era pentru instalatii de bere draught, mai exact, dozatoare de bere.
La intoarcere, am fost avansat de la agent de vanzari, la “technical supervisor”, adica, tehnician pentru instalatii si dozatoare de bere Budweiser. Am inceput sa montez dozatoare in diverse pub-uri, primul dintre ele fiind Terminus, aflat undeva langa Calea Victoriei, langa Biserica Alba. Pentru vreo 3 saptamani, a fost dealtfel si singurul dozator montat, pe care evident ca-l vizitam si intretineam zilnic. In acel pub, intr-o camaruta, se gaseau montate doua board-uri de darts, la care am inceput sa joc, din lipsa de alte activitati in acele zile de “munca”. Evident ca nu aveam sageti personale, asa ca foloseam celebrele sageti de pub, din alama, imprumutate de la bar. Celebre fiindca 90% dintre cei care incep sa joace darts, folosesc acest tip de sageti. Mi-am adus aminte ca vazusem la televizor, pe Eurosport transmisiuni ale unor turnee de darts electronic, si ma gandisem ca tare mi-ar placea sa joc si eu asa ceva. Asa ca toate aceste ingrediente m-au condus linistit catre formarea unei pasiuni, ce pana azi, inca nu s-a stins.
Seara, se strangeau cativa baieti si fete in acea camaruta sa joace si desigur ca m-am infiltrat printre ei, la joaca si bere. Printre ei, era un tip, Decebal, care juca bine. Daca stau sa ma gandesc acum, chiar era foarte talentat. Ce ma mai batea Decebal… Am invatat atunci foarte multe de la el. Era rabdator si stia sa explice, raspunzandu-mi la tot ce ma interesa. Am invatat atunci tot ce poate invata un incepator. De la pozitie si priza, pana la diferentele de material si gramaj al sagetilor, dar si tehnica si tactica de joc.
Fiind sportiv de cand ma stiu si competitiv, imi doream sa ajung sa-l bat pe Decebal.
M-am nascut si am crescut intr-un mediu competitional, ambii mei parinti fiind pasionati de pescuit, si implicati in fenomenul competitional national de pescuit sportiv stationar. Facand o paranteza , mama mea a fost de 3 ori campioana nationala si a participat la 5 campionate mondiale feminine de pescuit stationar. Pentru mine au urmat si alte activitati sportive, in paralel cu pescuitul. Putin judo, apoi lupte greco-romane si in cele din urma Rugby, sportul care mi-a placut cel mai mult, practicat de la 16 ani, pana pe la 28. Rugby-ul m-a invatat in primul rand ce inseamna ambitia, antrenorul nostru de atunci, Gheorghe Nica, unul dintre marii jucatori de Rugby ai Romaniei, spunandu-ne: “Ba! Sa tineti minte! Cele mai multe meciuri, n-o sa le castigati din talent sau fiindca sunteti mai buni, ci din ambitie!” Vorbele astea mi-au ramas mereu in memorie, fiind un fel de teorema a sportului ce nu cunoaste aparare.
La doua saptamani dupa ce am pus mana vreodata pe sageti, intr-o zi de Vineri, irlandezul ce era administratorul pub-ului, ne-a spus ca se organizeaza incepand cu acea seara, un concurs de darts electronic, asa numitul soft darts, intr-un club mare de biliard si bowling din Herastrau, clubul Champions. Decebal a zis ca e o idee buna, iar eu mi-am zis ca ar trebui sa merg si eu, macar din curiozitate, sa vad ce anume inseamna asta exact. Am ajuns la club la ora stabilita pentru inceperea concursului, avand surpriza de a gasi acolo, aproape 80 de oameni inscrisi si 4 aparate electronice de darts, aliniate frumos pentru concurs. Nu-mi trecea prin minte ca sunt atat de multi pasionati de sagetele…
Organizatorul, managerul clubului de atunci, Bogdan Danescu, un om deosebit de pasionat si de dedicat, cel cu care am devenit ulterior bun prieten, ne-a spus ca ora-limita pentru inscriere a trecut… Putin dezamagiti, ne-am asezat in spatele celor ce se antrenau, privind curiosi. Bogdan a venit si mi-a spus ca va face exceptie si ca ne inscrie si pe noi. Cum sageti nu aveam, mai ales de soft (cu varf din plastic), am imprumutat de la receptia clubului un set. Fiind multi concurenti si sistemul de joc fiind “dubla piramida” (dubla eliminare) insemnand ca pentru a iesi din concurs trebuia sa pierzi de doua ori, concursul inceput Vineri seara, a continuat si a doua zi. Curiozitatea s-a transformat intr-un entuziasm ce nu-l pot explica nici astazi… Am castigat toate meciurile pana cand Bogdan mi-a spus: “felicitari, ai asigurat cel putin locul 3”. Acolo am si ramas, pe locul 3. Realizand ce am reusit, nu am mai fost in stare sa joc ca si pana atunci. Oricum, finala s-a jucat intre cei doi considerati favoriti, si cei mai buni de la acea vreme, Mihai Botan si Mihai Vasiliu. Imi aduc aminte si acel prim premiu… 1.500.000 de Lei (era inainte de denominare), un cartus de Lucky Strike si o bricheta Zippo cu Lucky Strike, acestia fiind sponsorii concursului.
Din acel moment, am regasit in Darts bucuria pasiunii, alte vorbe intiparite bine in memorie fiind cele ale marelui Petre Tutea, cel care spunea ca: “Omul care nu are nici o pasiune, e un om care traieste degeaba”. Mi-as permite sa spun si eu ca, poate cele mai frumoase momente sunt cele in care intalnesti oameni ce impartasesc aceeasi pasiune ca si tine.
Au urmat de la anii de atunci, de inceput, foarte multe concursuri, atat locale, cat si nationale dar si turnee internationale la care am participat cu aceeasi dorinta si entuziasm. Luate toate la un loc, am castigat aproape 100 de concursuri in 16-17 ani, de la cele mai mici, pana la cele mai importante.
Darts-ul este considerat jocul sportiv cu cea mai mare crestere pe plan mondial in ultimii 20 de ani, numarul celor pasionati crescand la cifre uimitoare an de an. Poate cel mai bun exemplu este Openul Olandei, unul dintre nenumaratele openuri nationale ale lumii, turneu care aduna la startul sau in jur de 4500 de jucatori, atat masculin cat si feminin. Nu exista alt sport la care sa se inscrie peuntru un turneu de doua zile, atatia oameni.
Din ’99 – 2000, lucrurile au evoluat, fenomenul darts-ului s-a extins, iar in 2008 a luat nastere Federatia Nationala si recunoasterea ca sport de catre Ministerul Tineretului si Sportului, in 2009 organizandu-se prima editie de campionat national.
Campionii nationali ai Romaniei:
Masculin:
2008 – Toma Georgescu, Bucuresti;
2009 – Vlad Popa, Bucuresti;
2010, 2011 – Daniel Racoveanu, Pitesti;
2012 – Cristian Cimpoca, Bucuresti;
2013 – Alexandru Stoian, Constanta;
2014 – 2016 – Adrian Frim, Cluj-Napoca.
Feminin:
2011 – Oana Tapu, Bucuresti;
2012 – 2015 – Oana Barsan, Piatra-Neamt;
2016 – Doriana Epuran, Slatina.
Mi-a placut intotdeauna ca Darts-ul este poate, una dintre cele mai corecte, cinstite intreceri sportive, in care nu ai niciun arbitru care sa fluiere un fault sau un offside imaginar… Nu arunci mai bine decat adversarul, nu castigi. Nu te ajuta nimeni altcineva, nimeni nu poate influenta un rezultat. De aici si deplinul fair-play din acest joc sportiv, intalnit in foarte putine alte parti…
Un alt mare filozof, ce nu mai este printre noi, un om cunoscut de multi jucatori de darts, de atunci de la inceputuri, adica tatal meu, obisnuia sa-mi spuna vorbe ce erau menite sa ma puna deseori pe ganduri… A fost o perioada in care, la orice concurs terminam in primii 8, in sferturi, adica, pe locul 5. Ajungeam acasa si batranul ma lua inca de la usa: “Ia zi! Ce-ai facut? Locul 5 asa-i? Asa de prost esti? Nu inteleg de ce te mai duci, sa pierzi timpul de pomana?” Pfff…. Plesneam de ciuda cand il auzeam. Apoi, parca cu si mai multa ambitie ma asezam in fata tintei la antrenament. Destul de tarziu mi-am dat seama ca asta era felul lui de a ma incuraja, si de a ma face sa nu renunt. Au venit si vremuri bune, si am inceput sa urc mai des pe podium sau sa castig. Mandru, veneam acasa triumfator, cu alta atitudine, de-abia asteptand sa-l aud, sa vad ce-mi mai spune acum, cand, nu-i asa, ii inchid gura si nu mai are ce sa-mi spuna rau… Astea erau momente in care ma punea din nou in incurcatura… “Bai prietene… tine minte! E placut sa fii important, dar e mai important e sa fii placut, pentru ca gloria e trecatoare”. Asa am invatat sa fiu modest, si sa nu ma laud prea mult… Fir-ar sa fie de filozofie! Trebuia sa fii tu destept, sa ma faci sa ma simt atat de prost… Tare mi-a mai lipsit mosul meu destept atunci cand n-a mai fost.
Alte motive pentru care poti deveni dependent de o anume activitate ce-ti place, asa cum e pentru noi darts-ul, sunt povestile. Aventurile, fie de la concursuri, fie de pe drumul catre locurile de concurs, povestite bine la timpul lor, fac deliciul fiecarei intalniri cu ceilalti jucatori. Daca ai si un povestitor precum Mircea, cel mai cunoscut provocator de dureri de falci de atata ras, dependenta e garantata. Poate ca, la un moment dat, daca ma va prinde si pasiunea scrisului, le voi povesti in niste pagini haioase. Cele mai frumoase amintiri si povesti sunt din acei ani de inceput, de inceput atat pentru darts-ul din Romania, cat si pentru cei mai multi dintre noi.
Inceput insa… poate fi pentru oricine. Fiindca, daca nu ai nici o pasiune, traiesti degeaba! Sa va mearga drept la tinta!
