O noua saptamana caniculara in Bucuresti, cu temperaturi ce depasesc cu bine 35 de grade la umbra. Este jumatatea lunii august, eu la serviciu, cu aerul conditionat defect de doua zile, resimt din plin avertizarile meteorologilor. Este miercuri, dar gandul meu zboara la weekendul care se apropie cu pasi repezi si la viitoarea iesire pe balta, visand cu ochii deschisi la frumusetea si linistea pe care ti-o poate oferii o zi de stat in natura.
Pescuitul vine ca un bonus in aceasta conjunctura, dar pentru mine si varul meu lucrurile nu sunt asa de simple, deoarece ca orice pescar, ne place sa castigam lupta cu pestele ori cate ori se poarta vesnicul razboi dintre prada si pradator. Tinta noastra este salaul. Asa ca stabilim toate detaliile la telefon si dimineata de sambata ne gaseste pe lacul nostru preferat de langa capitala pentru doua zile de lupte acerbe.
Este ora 6.30, iar noi suntem pe apa in cautarea unui prim loc de atacat. Deja caldura isi face simtita prezenta,anuntand o zi grea pentru pescuit. Pentru inceput ne pozitionam pe un loc foarte cunoscut si pescuit intens, dar care a tinut mereu peste. Incepem sa lansam, fiecare avand montata pe jig naluca lui norocoasa. Dupa cateva lanseuri, incep sa apara si primele capturi, fiind vorba de strapazani intre 300-700 grame foarte vioi la acea ora a diminetii. Incarcati cu energia (adrenalina) primita cadou de la pesti, pornim in cautarea unui alt loc in speranta de a prinde si ceva care sa ne faca ziua cat mai racoroasa.
Cum spunea varul meu in gluma, “daca o sa prindem peste nu cred ca o sa mai avem probleme cu caldura”. Dupa ceva timp de mers cu barca cu un amarat motor de 4 cai `frumosi` 🙂, ajungem in jumatatea zilei, la cea mai indepartata zona a baltii si mai putin pescuita datorita distantei mari de parcurs. Ne ancoram la poalele unui drum vechi scufundat indicat de sonar si incepem din nou sa lansam nalucile. Se pare ca si pe acest loc tot strapazani sunt la putere, atacand tot ce le iese in cale indiferent de marime sau culoare. Important e ca avem activitate si nu ne plictisim.
Schimbam si gramaje, am dat cu 3,5g 5g si 7g apa fiind destul de mare in aceasta zona, avand in jur de 4.5 metrii. Cam aceeasi pesti ne-au vizitat pana in jurul orei 16, dar odata cu trecerea timpului frecventa atacurilor scade vertiginos asa ca dupa inca ora de mulinat pauza devine definitiva. Eu destul de ofticat, m-a intins in barca si admir privelistea, renuntand la lupta (pentru moment relaxare 😛). Var-miu insista in continuare, doar vorba aceea, “speranta moare ultima”. Lanseu dupa lanseu si nimic, parca eram pe alta balta sau pestii se teleportasera in alta galaxie.
La un moment dat in linistea care domnea in jurul nostru, dupa o intepatura de mare maestru, frana mulinetei lui var-miu isi face simtita prezenta trezindu-ma instantaneu din acalmie. Dupa cateva minute ajunge la barca un frumos salau de aproximativ 2 kg.
Prinzand incredere si vazand ca altfel stau lucrurile acum, pun mana pe lanseta, leg un jig de 5 grame, pun naluca mea preferata, un shad de la Berkley de 7cm alb cu coada rosie si lansez. Incep recuperarea si dupa doar doua ture de manivela simt muscatura pestelui in tot bratul, in conditiile in care sunt adeptul pescuitului cu monofilament. Incep recuperarea si ma intalnesc si eu cu primul salau serios al zilei, parca fiind frate cu precedentul.
Deja nu mai simteam oboseala acumulata si ma pregatesc de un nou lanseu. Recuperez din nou, dar nimc. Varu` in schimb iar e in dril cu un peste serios. Urmeaza alte lanseuri din partea mea fara noroc. Iar pauza. Varu` in schimb mai aduce in barca inca doi salai superbi.
E cazul sa fac ceva, sa fac o schimbare, caci deja nu se mai putea, asa ca ma uit prin plasticele mele, nestiind ce naluca sa mai folosesc. Imi face cu ochiul totusi un aquaglow de 12 cm mov cu spatele negru. Acest shad mai m-a scos din cateva incurcaturi similare in trecut si imi puneam toata speranta in el. Arunc naluca in apa, incep sa recuprez putin mai lent de data aceasta cu pauze mai mari si mai dese, mai mult un mers tarat pe jos cum se spune si cand mai aveam 5-7 metri pana la barca un `ciocan` mai sa-mi i-a lanseta din mana. Nu ma pierd cu firea si incep lupta cu pestele, care nu se lasa cu una cu doua pana la intalnirea cu gripul meu. Dupa cateva minute de `care pe care` si o lupta data pe verticala reusesc sa tin in brate un frumos exemplar de aproape 4 kg.
Bucuria imi invadeaza tot corpul si presupun ca e senzatia pentru care fiecare pescar s-ar trezi la ora 4 in fiecare dimineata,indiferent daca ar merge la pescuit sau nu.
Dupa acest ultim dril ne hotaram sa mergem spre locul pe unde am intrat pe balta, asteptandu-ne un drum lung pana acasa, dar eu zic ca a meritat tot efortul depus.
Concluzia pe care am tras-o dupa aceasta partida a fost: cu cat lansezi si te concentrezi la prezentarea nalucii mai mult, cu atat sansele sa prinzi o captura capitala cresc vertiginos.
Asa partida reusita, e clar ca nu o voi uita niciodata!
Fir intins pescari!