Pescuitul imi place. Imi place de pe vremea in care puteam spune ca 1 Iunie e si ziua mea. Mic, foarte mic. Imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri. O trageam pe mama de poale sa’mi ia si mie un plic de carlige, o rola de guta… Cand o convingeam, era bucuria suprema pentru mine. Lumea intreaga era a mea. Prindeam si peste, atunci era. Peste mult, apa putina, veselie maxima. Ma bucuram la un baboi cat palma de n’ai vazut si imaginati’va, n’aveam o palma foarte mare. In fine, anii au trecut, au crescut standardele, asteptarile, burta… Nu e usor sa stai pe scaun toata ziua, sa nu faci nimic. Ma rog, berea nu e chiar nimic. Nu cand e cald, e rece si e multa. Asa c’am trecut la spinning. Niste baieti dibaci mi’au zis sa incerc, si’am incercat. Prima sedinta, cativa strapi regulamentari. Suficient cat sa’mi dea horoscopul peste cap, n’am mai vazut altceva in fata ochilor. Gume, jiguri, voblere, vergi si alte mulinete. La a doua iesire m’am pregatit mai bine. Am luat la recomandarea bajetilor niste Relaxuri si da’I bataie. Partea frumoasa a fost ca si atunci am gasit peste, partea urata e ca in loc de salau, am gasit stiuca… Atunci m’am intalnit cu ea prima data. Am prins cu gumele mele, mici dar am prins. Colegii dadeau cu voblere, prindeau mai mari… Alte tehnici, alte smecherii. Intr’un final, unu mai marinimos mi’a facut cadou unu. Cred ca un Yo-Zuri, nu mai stiu sigur. Imita foarte bine un oblete. Am prins in ziua aia cu el de’am crezut ca ma arunca aia in apa. Din toate pozitiile am prins. Ma rog, tot mici, insa cu o frecventa deranjant de mare fata de partenerii de pescuit. Cred ca ei m’au si blestemat, la un moment dat l’am lasat intr’o creanga pe fundul apei. Injuraturi, blesteme… S’a dus. Am zis ok, nu e panica. Gasesc altul la fel… N’am mai gasit.
Asa am inceput sa mi le fac singur. Necesitate, hobby… Spuneti’i cum vreti. Cert e ca’mi place foarte multa sa pigulesc la ele. Imi ies urate, dar eficiente. Prinzatoare cum ar spune pescarii. Intai am luat’o incet cu ele. Sipcile cu care’si priponea nevasta’mea florile sa nu I le tavaleasca vantu’ prin balcon, niste agrafe de birou pentru armatura, o oja… Improvizatie. Ma rog, la oja am ramas inca, asta ca secret de fabricatie. In fine, ziceam de voblere. Am mai cumparat de pe la Obor niste ancore si uite, mi’am facut vobler. Primul vobler mai bine zis. Batea decent in apa, se juca frumos, ce sa zic? Veselie mare. Dupa cateva lanseuri(normal ca trebuia sa’l probez), a sarit oja de pe el, a iesit armatura pana la jumate si’am pierdut si un ochi. Am prins insa peste. Ma rog, impropriu spus am prins. S’a forfecat ochetul facut din agrafa si’a scapat. Tehnic insa pot spune c’am prins, corect? Corect. Asa zic si eu. Nu am lasat asta sa ma dezarmeze. Am continuat sa pescuies, o fac si azi. La fel de prost cum pot spune ca’mi ies si voblerele, insa o fac. Nu ma dau batut. Nimic n’ar trebui sa se interpuna intre un om si ceea ce’i aduce o mare bucurie. Intr’un final, faci ceea ce’ti place pentru tine, nu pentru a face placere altora. Fire intinse, colegi pescari !
Liviu Fratila
Un articol in care se regasesc foarte multi pasionati de pescuit, excelent scris! 🙂